“Ce aleg: instalație pe cupru sau PPR (polipropilenă) ?care sunt avantajele și dezavantajele ?“ – sunt primele întrebări care îți apar în gând atunci când vrei să îți renovezi casa. Este un aspect important atâta timp cât de instalația sanitară și termică depind căldura, apa menajeră și confortul locuinței tale.
La aceste întrebări îți răspundem în articol, descriind avantajele și dezavantajele fiecărui tip de țeavă, precum și aspecte pe care le iei în calcul când cumperi conducte și fitting-uri pentru instalația sanitară din casă.
Alegerea instalatiei sanitare
Tipuri de instalatii sanitare si particularitatile acestora
Ce trebuie sa iei in considerare la alegerea instalatiei sanitare
Instalatia pe cupru
Proprietatile cuprului
Avantajele instalatiei pe cupru fata de polipropilena
Dezavantajele instalatiei pe cupru fata de polipropilena
Aplicatii in care se recomanda o instalatie pe cupru
Instalatie pe polipropilena PPR
Ce este polipropilena si care sunt proprietatile acesteia
Tipuri de tevi din polipropilena
Avantajele instalatiei pe PPR fata de cupru
Dezavantajele instalatiei pe PPR fata de cupru
Aplicatii in care se recomanda o instalatie pe polipropilena
Alegerea instalației sanitare
Alegerea materialelor din care sunt fabricate țevile, coturile și fitting-urile instalației sanitare este o decizie importantă, de care depinde durabilitatea, întreținerea, aspectul locuinței și randamentul unui circuit (de încălzire sau sanitar).
Pe piața de instalații sanitare există variante diferite de conducte, clasificate în funcție de materialul din care acestea sunt fabricate, fiecare având caracteristici care le fac potrivite pentru diverse tipuri de circuite. În magazinele de specialitate puteți alege conducte din metal (cupru, oțel, fontă) sau țevi din polimeri din mase plastice (PVC, PEX, PPR), fiecare material prezentând avantaje și dezavantaje.
În ultimii ani, cel mai des sunt alese conductele din PPR (polipropilenă) și cupru, fiind rezistente în condiții de temperatură și presiune ridicate, dar și pentru alte caracteristici pe care le vom analiza în continuare.
Tipuri de instalații sanitare și particularitatile acestora
Instalația sanitară cuprinde întregul ansamblu de conducte dintr-un circuit de apă caldă – rece, care trebuie să respecte anumite standarde pentru sănătate. În sistemele moderne apa este încălzită de către o centrală termică, parte a unei instalații termice. Aceasta include echipamentele de încălzire, caloriferele și țevile aferente.
La fiecare circuit (sanitar/ termic) trebuie să alegeți conducte potrivite pentru specificul instalației.
Țevi pentru instalația sanitară de baie și bucătărie
Durabilitatea și rezistența la temperaturi și presiuni mari sunt calități pe care să le considerați indiferent că țevile fac parte din circuitul de încălzire sau pentru apă menajeră caldă-rece.
Spre exemplu, conductele de cupru nu sunt rezistente și caracteristicile chimice ale acestora nu permit formarea de microbi. Într-un circuit de apă menajeră, păstrarea calității apei, fără să dezvolte bacterii, este esențial. În acest context, conductele din acest metal sunt o opțiune datorită proprietăților anti-microbiene, cu condiția ca apa să aibă PH cuprins între 6,5 și 8,5 (Cu nu este recomandat să fie utilizat în mediu acid).
Pentru instalațiile de baie și bucătărie pot fi folosite țevi din cupru sau PPR, ultimele fiind varianta mai ieftină.
Țevi pentru instalație de încălzire cu calorifere
Cuprul poate fi opțiunea pentru instalația sanitară de la baie, pentru conductele de apă rece, dar mai puțin potrivite pentru instalații cu calorifere din aluminiu sau oțel. Între componentele din cupru și cele din aluminiu apare o reacție electrochimică și în timp poate conduce la deteriorarea radiatorului.
Sunt mult mai eficiente țevile polipropilenă pentru calorifere din aluminiu. PPR-ul este ușor, rezistent, țevile de calorifere pot fi mascate într-o instalație aparentă în casă, materialul nu permite formarea de depuneri (spre deosebire de oțel și fontă care sunt corozive) și nu reacționează electrochimic la materialul din care este produs caloriferul.
Țevile din PPR sunt simple sau cu inserție din compozite sau de aluminiu și sunt potrivite pentru circuitele cu agent termic.
Astfel, instalația pentru centrală termică PPR este o opțiune bună când aveți calorifere din aluminiu sau oțel.
Țevi pentru instalația de încălzire în pardoseală
Cea mai bună bună țeavă pentru încălzirea în pardoseala este PE-X, care este flexibilă și ușor de montat, rezistentă la temperaturi ridicate, la presiunea apei din circuit și greutatea șapei. În același timp, țevile PEX au un randament termic ridicat.
Țevile din polipropilenă sunt o altă opțiune pentru încălzirea în pardoseală, dar la fel de bine pot fi montate țevi din cupru. Când proiectați instalația considerați proprietățile casante și termo-conductoare ale materialelor.
Pentru instalația în pardoseală sau instalații aparente se mai pot folosi țevi din cupru de 22 izolate sau PPR cu inserție.
Ce trebuie sa iei în considerare la alegerea instalației sanitare
Criteriile pe care trebuie să iei în calcul când alegi din ce va fi făcută instalația sanitară sunt:
Durata de viață a instalației;
Robustețea materialului;
Proprietățile termoconductoare ale materialelor;
Ușurința la montaj în funcție de aplicația casnică;
Rezistența țevilor în condiții de temperatură și presiune extremă;
Expunerea la coroziune;
Nivelul de siguranță pentru apă menajeră (dacă materialul poate fi utilizat pentru instalație sanitară și un circuit de apă caldă menajeră în condiții de maximă siguranță, fără să permită formare de micro-organisme);
Criterii estetice – cum vor fi montate țevile de cupru sau PPR (îngropate, aparente);
Unde sunt montate țevile (calorifere, instalație de apă menajeră, circuite termice etc);
Bugetul alocat instalației sanitare/ termice.
Dezavantajele instalației pe cupru față de polipropilenă
Cel mai mare dezavantaj al instalațiilor din cupru este prețul mult mai mare. Pe de altă parte, se echilibrează prețul fitingurilor cupru versus PPR. Cea mai ieftină țeavă de cupru este cu cel puțin 20 % mai scumpă decât cea din polipropilenă, considerând prețul per metru liniar. De altfel, din cauza materialului utilizat la scară largă care înregistrează cotații în creștere pe piața internațională, nu se pot găsi țevi de cupru ieftine.
Comments